Advertorial

Decoram Împreună

Camera unui copil este un univers de sine stătător și ȋn permanentă mișcare. Un lucru este sigur: de când apare un copil, apare și nevoia de a ȋi amenaja un spațiu ȋn care să se simtă confortabil și el și vizitatorii lui, fie că vorbim despre bunici, prieteni de joacă, sau chiar despre părinți, pentru că de la o anumită vârstă, chiar și părinții sunt tolerați ȋn camera copilului, la fel ca niște musafiri.

La fel ca toate celelalte spatii din casă și camera unui copil trebuie să fie păstrată ȋn bună ordine. Cele mai mari probleme nu le ridică neapărat zona hainelor, cât mai ales, cea a jucăriilor, de aceea amenajarea camerei este de cele mai multe ori o provocare. Pentru ca toate soluțiile să fie la îndemâna, pe Favi găsiți atât piesele de mobilier cât și restul de decorațiuni care v-ar putea inspira pe voi și pe copiii voștri.

Strânsul și ordonatul jucăriilor sunt povești care par fără sfârșit, cel puțin până ȋn momentul ȋn care copilul mai crește și automat scade și numărul jucăriilor.

În primii ani de viată, zona jucăriilor este ȋntr-un un haos permanent pentru că, evident, le vrea pe toate, le vrea ȋn același timp, are nevoie de toate sau ȋn cazuri mai „fericite” vrea fix „jucăria aia”, care nu se știe exact unde este și ajungem să răsturnam totul ȋn mijlocul camerei, poate poate apare și jucăria nărăvașă. 

Căutând soluții să îmblânzesc haosul din cameră odată cu reamenajarea spațiului, am găsit la Favi câteva propuneri interesante. Prima ar fi acest organizator pentru jucării, multicolor, cu cadrul din lemn. Îmi place datorită culorilor vii și a cadrului din lemn, toate dând o nota caldă și prietenoasă camerei copilului. Pe fiecare cutie puteți lipi câte un abțibild sugestiv pentru conținutul cutiei (de exemplu: piese lego, mașinuțe, păpuși, piese de la setul de bucătărie al fetițelor, astfel încât cei mici să știe ȋn permanenţă unde trebuie să caute o anumită jucărie, sau unde trebuie să o pună la loc. Puteți alege variante multicolore, roz, bleu sau ȋn culori neutre, astfel încât să se integreze cât mai bine ȋn restul decorului pe care l-ați ales deja.

Tot pentru a reuși să păstrăm ordinea ȋn cameră, este foarte util un raft deschis, care să ţină ordonate cărțile, jocurile care stau ȋn cutii, păpușile sau mașinile preferate. Sunt anumite jucării care „nu trebuie” scăpate din ochi cu nici un preț si atunci un raft de genul acesta este cea mai bună soluție.)

Dacă aveți acasă un puști curios din fire, o idee minunată ar fi sa ȋi lipiți pe perete harta lumii și puteți petrece timpul împreună, povestind câte ȋn lună și ȋn stele despre toate aventurile mai mult sau mai puțin imaginare despre care ați citit ȋn cârti, sau despre locurile pe care ați vrea să le vedeți împreună.

Pentru ca ȋn copilărie timpul are cu totul alte dimensiuni decât ȋn lumea oamenilor mari, iar timpul de joacă se dilată invariabil, ȋi puteți agăţa pe perete un ceas cu cifre mari, pe care să le poată înțelege ușor și să ȋi fie simplu să înțeleagă când i se spune că se mai joacă până când „limba mare ajunge la galben”, spre exemplu.

Desigur, ȋn tot procesul de amenajare/reamenajare al camerei, puteți ține cont și de preferințele copilului vostru ȋn materie de culori sau personaje preferate și vă puteți distra împreună alegând de pe Favi piesele de mobilier și decorațiunile care să vă bucure.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge

Translate »