Retete

5 destinații din România unde îți poți petrece Vacanța de Paște 2019

Da, știm, Paștele este despre familie, despre Noaptea Învierii, despre Lumina împărtășită atât cu cei necunoscuți, cât și cu cei dragi. Este despre a ne reaminti de lucrurile care contează cu adevărat, iar magia care se creează în jurul acestor zile este numai bună pentru liniștea de acasă, întâlnirile cu cei apropiați, ciocnirea ouălor încondeiate și odihnă. Însă dacă vrei să faci ceva diferit anul ăsta, să ai contact cu tradițiile din diferite părți ale țării, să te înhami la drum și să te bucuri de diversitate, să te relaxezi prin drumețiile în natură, iată câteva idei de locuri unde poți călători pentru cele 3 zile libere (sau mai mult), cu ocazia Vacanței de Paște. 

Delta Dunării

Acest pământ unic, conservat, de altfel și cel mai tânăr pământ al Europei, este casa a peste 300 de specii de păsări. Este un colț de rai, care are alt farmec dacă este vizitat primăvara în aprilie-mai, datorită faptului că acum întreaga natură revine la viață. De asemenea, nu este atât de cald încât apa să scadă considerabil și puteți profita de excursiile pe canalele Dunării(ba chiar puteți vedea locul unde Dunărea se varsă în mare). Chiar dacă majoritatea meselor vor consta în preparate din pește, pentru cei care nu vor să se mai simtă “grei” după mesele de sărbători, este perfect!

Sursă foto:https://www.triptips.ro/6-motive-pentru-care-sa-mergi-in-delta-dunarii/

Constanța și Mamaia

Continuăm cu o altă zonă din Dobrogea, acolo unde deschiderea la Marea Neagră face Noaptea de Înviere ceva mai specială, fiindcă aceasta se sărbătorește pe plajă. Zeci de oameni se adună în apropierea valurilor mării, ascultândSlujba de Înviere oficiată de Arhiepiscopia Tomisului. Imaginează-ți mulțimea de oameni prin care Lumina Sfântă circulă, de la lumânare la lumânare.

Iar Constanța în aprilie-mai are o altă aromă față de cea din timpul verii. Te vei putea bucura de atracțiile ei, de aerul sărat din preajma mării, fără căldurile mari și aglomerația specifice verii. În plus, dacă-ți prelungești vacanța, deja după 1 Mai, cluburile, hotelurile și restaurantele se redeschid, numai bine pentru amatorii de distracție.

Sursa foto:http://www.fanpop.com/clubs/romania/images/35188086/title/constanta-cazino-on-black-sea-coastline-beaches-romania-photo

Bucovina

Plecăm din Dobrogea și ne îndreptăm către o altă zonă plină de tradiții: Bucovina. Aici este recomandat să treceți și pe la mănăstirile superbe, atât de populare: Voroneț, Putna, Humor, Sucevița, Moldovița. În Bucovina adevăratele obiceiuri creștine sunt la ele acasă și Paștele înseamnă apropierea de Dumnezeu; ba chiar puteți vedea femei în costumul naționalși nu uitați că de aici vine și obiceiul de încondeiere a ouălor de Paște!

De aceea, puteți participa la unul din festivalurile dedicate acestui meșteșug, cum este cel din Ciocănești (Festivalul Ouălor Încondeiate).Dacă vrei ceva mai multă liniște, poți merge la mănăstirile mai mici și mai retrase, de exemplu Mănăstirea Doroteia. Pentru o experiență completă, îți poți rezerva cazarea din timp sau poți dormi chiar la mănăstiri sau chilii, dacă vorbești de dinainte cu călugării!

Sursa foto:https://www.discoverbucovina.info/paste-2015-in-bucovina-turistii-atrasi-cu-mese-imbelsugate/

Maramureș

Satele din Maramureș, acolo unde tradițiile religioase au rămas intacte de sute de ani, merită cu desăvârșire o vizită cu ocazia Paștelui. Reprezentare vie a spiritului pur românesc, aici oamenii se salută pe stradă și sunt ca frații. De altfel, gospodinele își pregătesc casele din timp, special pentru invitații ce vor veni în ziua de Paște. Se pare că pentru o experiență unică,maramureșenii își primesc nu doar membrii familiei, ci și pe turiștii veniți din colțurile țării,fascinați de frumusețea păstrării obieciurilor: așezarea ramurilor de salcie la streașina casei, stropirea fetelor cu o crenguță de busuioc etc. Și nu uitați că Maramureșul este cunoscut și pentru plimbarea cu Mocănița, trenul cu abur care vă va purta prin zonele pitorești specifice, pe o distanță de 22 de kilometri!

Sura foto:https://bittv.info/idei-pentru-vacanta-de-pasti-maramures-sau-bucovina-bulgaria-sau-grecia/

Poiana Mărului

Să ne oprim puțin și la o zonă de munte, mai ales pentru iubitorii de natură! Supranumită Mica Elveție a României, una din bijuteriile naturale ale Banatului, Poiana Mărului este situată în Munții Țarcu, la 500 m altitudine. Aerul puternic ozonatîl face perfect și pentru turismul pentru sănătate, reușind chiar să prevină anumite boli. Pe lângă peisajele superbe și cel mai curat aer pe care-l puteți respira (datorită ionizării negative și aerosolilor naturali), de aici pornesc o sumă de trasee turistice. Ba chiar pentru iubitorii de aventură, Râul Bistra Mărului oferă posibilitate pentru rafting, iar Lacul de acumulare Poiana Mărului este perfect pentru înot, pescuit sau plimbări cu barca.

Sursa foto: https://ideipentruvacanta.ro/poiana-marului/

Acum că aveți câteva opțiuni din diferite zone ale țării, tot ce vă rămâne de făcut este să alegeți unde veți ciocni ouăle și unde ați vrea să petreceți Slujba de Înviere: de la mare la munte, la tradiții populare, țara noastră oferă, din fericire, o paletă largă de idei. Atâta tot să vă faceți rezervările din timp, pentru a fi siguri că veți petrece Paștele liniștiți și cu zâmbetul pe buze, așa cum se cuvine!

Autor: Oana-Andreea Răcaru, blogger TravelHolyc

Când eram mai mică, îmi doream să călătoresc și să scriu. Habar nu aveam cum voi îmbina aceste două activități, însă simțeam că ele se pot alimenta reciproc. Acum, la 24 de ani, după ce mi-am luat licența în Comunicare și PR, după ce am avut diverse joburi, iar în prezent urmez un Master în Turism, am ajuns cumva să-mi trăiesc acest vis, reușind să vizitez 12 țări în ultimii ani. Pasionată de noi destinații și aroma culturilor întâlnite, dar și de frumusețea naturală și culturală a României, un spirit veșnic curios, am creat blogul TravelHolyc, ca loc unde să-mi adun poveștile strânse pe drumuri și să-i încânt și pe ceilalți cu ele. Numele blogului l-am gândit ca pe o dependență (sănătoasă) de călătorii. Fotograf (uneori amator), iubesc să “capturez” peisaje naturale, valuri, arhitecturi celebre, dar mai ales, poveștile oamenilor întâlniți.

One Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Translate »